Mânat de dorul lui orbind
Adorm seara sfios mereu, plangând,
Închipuindu-mi trupul mângâind şi,
Cu-a sa privire cercetând,
Care se vrea într-o clipită sfărâmând
Întregi cete de gânduri munţi,
Ce numai noaptea rar visând,
Te poate scoate-n zare,
Râzând cu-al,
Stejarul dorului meu frant...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu