Matematica vieţii

Închişi într-o ecuaţie a vieţii, plină de necunoscute, zece
Secând triunghiul verde, cel al miresi, feţe,
Roind într-o integrală comună, lăsând năzbâtii ale tinereţii, creţe
Doar prin altarul confesiunii, moment al adevărului, unic al ceţei
Maturizând înspre accept, rolul de stâlp şi-al cuplului,
Al Vieţii.

Eu

Lacrimi de ploaie şi scrisori de dragoste
Amurg vesel şi fulgerat voios
Tristeţe dulce şi suflet pitit în colţul camerei
Telefon nerăbdător şi sms-uri uitate
Drum întors şi speranţă moartă
Un ultim tren şi viaţă trecută
Un pix scriind şi dragoste pierdută
Un radio "urlând" şi gânduri afundate
Lipsă de voie şi plimbări rătăcite
Amintiri rămase şi secunde tăioase
Ochelari pe ochi şi lacrimi brăzdate
Chip visat şi insomnii îndelungate
O inimă rănită şi ochi albaştri
Trup sfâşiat şi oglindă curată
Familie unită şi speranţă-n viitor
Secunde blocante-n muncă şi seri plângacioase
Dimineţi umede şi pat gol
Prieteni veseli şi gânduri negre
O viaţă uitată
Şi imagini blocate.

Trenul singuratic

Şi-a măturat a sa voinţă,
Lăsată pradă oamenilor făr' de ştiinţă
Punând într-o frumoasă oarbă, fragedă lumină
Noua sa mască, lipsită, fină
Iubită doar de-o faţă, singura faţă
Şi aia străină.
Aruncat undeva în nisipul tăcerii, fiinţe
În lipsă acută, a nevoi, a socializării
I se pecetlui de cel iubit cândva,
Un nesătul trădat de-a sa conştiinţă
O veritabilă lampă a vieţii, armonizată-n tendinţe.

Suflet de oglindă

Închis în pivniţa inimii tale
Aştept să-mi stergi ca-ntr-o visare
Lacătul cel port,
Cel al iubirii mele, tale.

Trântind pe duşumeaua rece
Orice speranţă, limitată, trece,
Aştept un semn, milos, făr-acceptare
Ce-mi poate da, o nouă cursă spre visare
Şi-a ta dorinţă
Acceptare

Conturul vieţii

Grăbit de-al pasului meu dor
Ajung acasă-n zori, plin de-un zâmbet, de-un fior
Ştiind că mă aşteaptă, mereu, uituc şi sfidător
Un adevăr găsit, în patul meu, creion cotropitor,
Creând într-o clipită, văzduh umil, fulgerător
O viaţă roz, iubind, iubit,energic visător
Sau un coşmar
Împins pînă la culme,
Trădător.

Speranţă

Azi m-am simţit iubit,
Lovit de-al său gând trântit
Spunând că sunt al său unic prinţ,
Ce i-a marcat întregul Eu
De-a lungul timpului
Şi numai eu.

Marcat într-un inel de argint
Simbol al veşniciei gând,
Cuprins într-un imens lan de săruturi fine
Pecetluind cum se cuvine
A noastră unică Iubire.

Lupta cu haosul sufletesc

Trântind pe-al său birou visător
O îndrazneaţă idee plină de viaţa,
Sperând să-n frunte sufetul trecător
Şi-a sa dorinţă de non-viaţă.

Sorbind din sticla cosmosului roz
Motivul coşmarului ingerului mort
Văzu privirea sufletului inceţoşată
Pe-a sa podea mereu revoltată.

Trecând spre albul tunel a veşnicei amintire
Tresări o urmă de viaţă, de iubire
Luptând la orizont vestitul tun de lumină
Spre împăcare şi într-o acceptare divină,
Trăind

"Un tot"

Iubind iubirea-n marea dragoste a lor,
Urând dorinţa dorului de dor
Sperând speranţa intâlnirii lor
Visând clădind lacrimi muntoşi în gol.

Tocul amintirilor

Iubesc a sa privire,
Al său zâmbet fluierând
Înţepat în a mea iubire,
Şi-al părului său blând.

Iubesc a sa agendă
şi-al ei miros de el,
Trezit de soarele răsare
şi-al trupului său bel.

Doresc a sa iubire
şi-a sa singură iertare,
Uitată-n depărtare
Plangând spre disperare.

"Secunda trecută"

Mânat de dorul lui orbind
Adorm seara sfios mereu, plangând,
Închipuindu-mi trupul mângâind şi,
Cu-a sa privire cercetând,
Care se vrea într-o clipită sfărâmând
Întregi cete de gânduri munţi,
Ce numai noaptea rar visând,
Te poate scoate-n zare,
Râzând cu-al,
Stejarul dorului meu frant...

Mirajul sufletului

Totul este un joc al minţii, nimic mai mult
Un cristal care se vrea a fi logic
Printr-o tânjeală, iubire, suferinţă şi,
Totodată exaltând în speranţa uitată a amorului propriu.
Un joc lezat, murdar şi plin de stralucirea,
Stralucirea negrei crime albe care,
Se pare a fi urmarită tacit de intrebarea:
Cristalul meu, de ce ţi-ai pierdut a mea lucire?