Şi-au contopit a lor priviri uzate de,
Ploaia nebună a serilor revărsate prin,
Albul negru' al ochiilor lucitori de,
Veşnicul zâmbet împietrit al feţei radiate cu,
Miresme putrede din asfaltul îmbietor al,
Buzelor fripte de poezii cu versuri pline de,
De fire verzi ai năucilor prinţi de catifea ai,
Mirobolantei ţărănime consolată de ea, mereu
Grijulie cu-ai săi supuşi devotaţi şi printr-o
Evlavie prosternare îşi dezgoli întregul gând
Până în adâncul hosului etern, deşi,
Cunoscut drept Hades
Ferecat cu calde lacăte cu zimţi sfioşi şi
Roditori.
În fiecare zi aceeaşi privire năucitoare dar,
Pe măşti obscure ale preamăritei fiinţe mânate de,
Instinctul actului a unicei rascoliri turnată pe,
Valea abruptă şi fără patul său verde cunoscut
Drept un tot al omenirii şi batjocoritor,
O sfântă pramatie de cugetări obscene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu